Categorii
Ganduri

La genul feminin

Zi de weekend, duminica merg în vizită la părinți. Pe drum în mașină, mi-aduc aminte de momentele când eram copilă și îi așteptam pe ai mei să vină în weekend la bunici unde eram cazată în vacanță, cel puțin câteva săptămâni pe vară.  Flash back cu rochiile mamei, foarte feminine, cu bretele, imprimeuri în dungi subtile și veste asortate, că doar era croitoreasă de comandă, cu papucii cu toc din lemn și piele decupată, ea și mătușa mea păreau coborâte din reviste. Mă uitam la ele, dorind să ajung cât mai repede să fiu și eu la fel de frumoasă și elegantă.

Ținuta mea de azi: tricou oversized, blugi skinny și pantofi sport. Where did it all go?

Da, viața de azi e diferită față de acum 30 de ani. Poate nu mai mult decât diferența pe care mama o experimenta față de bunica acum 50 de ani.  Mama, care se depărta de hainele țesute în casă, cu ii și cojoace brodate și batic pe cap.

Da, libertatea pe care o am azi de a purta pantaloni și haine care îmi pot scoate în evidență sau nu feminitatea este un drept câștigat din efortul generațiilor care au venit înaintea mea. Pentru ca eu să fiu azi în poziția în care sunt, recunosc meritul și munca lor, pentru că am avut acces la educație, pentru că am propria casa, a mea pe persoana fizică 😊, mașină, pentru că am o carieră, nu doar un loc de muncă, pentru că am instrumentele necesare unui trai pe cont propriu, fără să depind de cineva, e și meritul lor.  Succesul si realizările mele se bazează pe strădaniile lor, ca pe niște cărămizi stabile din fundația puternică a unei case,  generații de femei puternice, dornice să schimbe ceva, să își spună punctul de vedere, să le arate tuturor ce pot face, de ce sunt în stare și că în multe cazuri o pot face mai bine ca un bărbat. Ca ei, bărbații să le vadă ca pe niște parteneri de drum care merită să stea la aceeași masă cu ei.

Eu sunt una dintre cele care trăiesc libertatea visată de bunicile și mamele noastre. Sau nu?

În dorința de a ne educa spre mai bine, spre evoluție, depășire a barierelor, nu îmi aduc aminte să fi învățat cum să mă port într-o relație cu sexul opus altfel decât urmărindu-mi modelele în acțiune.

Mamaie a fost o femeie deșteaptă, cu mult peste alți băieți din generația ei și, deși tata-mare a dat-o târziu la școală, mai mult de gura învățătorului care l-a amenințat că îl raportează la poliție dacă nu trimite fata la școală, a reușit să iasă fruntașă în toți anii de la școala din sat. Ar fi făcut și liceul la Ploiești dacă nu îl bombardau nemții în al doilea război mondial și n-a mai avut unde studia.

S-a întors acasă și după război a făcut școala de dactilograf și s-a angajat la colectiv, unde, pentru că îi mergea mintea iute la calcule, au pus-o socotitoare șefă și începuse să-i organizeze pe oameni pe acolo. Dar lumea în sat începuse să vorbească, că de, nu se cade o femeie măritată să se țină mai presus cu bărbații, așa că tataie i-a zis să nu se mai ducă și văd ei cum s-or descurca cu banii. Mamaie l-a ascultat atunci, iar tataie a ascultat apoi ce i-a spus ea să facă toată viața. Și le-a fost bine, chiar dacă, din afară ai fi zis că ea hotăra totul. Acum, nu mai cred asta. Cred că au fost doi oameni suficient de norocoși să se înțeleagă unul pe celălalt și să își recunoască calitățile și defectele.

Din cealaltă parte a arborelui genealogic, sora cea mare a tatei a fost trimisă la București să învețe meserie la 15 ani în casa unei văduve de război a unui colonel de la infanterie, cu doi copii, căci doamna studiase desen tehnic și avea un ochi artistic și acum, sărăcită după război mai câștiga ceva bănuți ca modistă pentru doamnele din soțietate, cu care înainte ieșea la plimbare.

După venirea comuniștilor, s-a angajat la una dintre multele cooperative ce au fost înființate atunci, “Munca și artă”, pentru croitorie de comandă și a urcat pe scara ierarhică până la gradul 5 de maistru, ajungând responsabila centrului unde a lucrat aproape toată viața. Printre primele lucruri cumpărate după ce s-a mutat singură cu chirie a fost o mașină de cusut ca să poată să câștige un ban în plus, și așa, independența.

Avea o listă lungă de cliente din lumea bună, de la profesoare universitare, contabile și inginere până la rudele de la țară, toate o apreciau pentru stil, precizie și punctualitate. S-a căsătorit târziu, când deja trecuse prin viață, iar prezența unui bărbat însemna stabilitate, nu necesitate pentru a supraviețui, la asta s-a descurcat foarte bine și singură.

Printre multele lucruri pe care le-a croit, ea le-a făcut prezentările părinților mei, după ce mama a intrat și ea ca ucenică la croitorie în aceeași faimoasă cooperativă. Și niște ani mai târziu, hop și eu…

Portretele de mai sus sunt ale unor femei puternice, cu atitudini diferite față de generațiile dinaintea lor, în esență, în fond, dar în ce privește forma, feminitatea era în continuare foarte prezentă, ca un element de siguranță, de conformism și nu numai. Rochiile, fustele și taioarele după ultima revistă ajunsă în țară pe sub mână erau întotdeauna la îndemână de a fi croite exact pe măsura fiecăreia pentru mama și mătușa mea. Mamaie nu a purtat niciodată pantaloni, iar singurii ciorapi pe care îi accepta erau cei care se potriveau la jarteaua cu care se obișnuise.

Pentru generația mea aceste limite nu mai există, putem purta ce vrem și cum vrem, pantaloni, fuste, cu sau fără, barierele în calea femeilor din trecut s-au estompat, atât în formă, cât și în fond. Avem mai multă libertate să ne exprimăm și să ne punem în practică visurile, împrumutând de la bărbați puterea și curajul de a păși cu siguranță de sine spre o lume nouă desenată cu și de noi, femeile.

Cu toate acestea, pare că, în acest proces de schimbare derulat de-a lungul mai multor generații, și noi am pierdut ceva, sau mai degrabă am dat la schimb către ceilalți o bucată din propria esență, de a fi exprimarea sensibilității și a vulnerabilității, a frumosului în chip de feminitate, ducându-ne acum în strania situație de a ne căuta locul în ecuația relațiilor cu ei, bărbații.

Ce rol avem în relație când Ei se îngrijesc de frumusețea exterioară cu rigurozitate, au un număr egal sau mai mare de produse de îngrijirea a pielii și a părului, când ei gătesc, plâng și își exprimă vulnerabilitățile mai ceva ca noi?

Aș vrea să spun că am un răspuns pentru această întrebare, dar încă îl caut și eu. Ce pot spune este o simplă constatate a faptului că în aceste vremuri diferențele dintre sexe s-au micșorat, că avem nevoie să ne uităm la această ecuație având în minte ideea de complementaritate și nu a raportului de forțe dintre cele două elemente (ne)cunoscute.

Că putem învăța de la „cealaltă tabără”, dar să nu uităm propriile noastre atuuri native, mai mult ca oricând, pe cele de care avem mare nevoie în aceste zile: capacitatea de a dărui iubire și compasiune.


 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s