Categorii
Ganduri

Ceva efemer

Un nuc mare face umbră mormintelor din jur, adăpostind în răcoarea lui pe cei veniți în vizită sâmbăta dimineață. Ploile din săptămânile trecute făcuseră să crească tot felul de bălării peste gardurile dimprejurul crucilor, iar acum țânțarii stăpânesc teritoriul și iau taxă de trecere oricui se aventurează să intre.

Plătesc și eu tributul, intru pe cărarea îngustă acoperită de iarbă, deschid felinarul, aprind două lumânări și mă rog.
Asaltul mut al micilor vampiri continuă si când ies în lumina soarelui ce prevestește canicula de după prânz.
-Hai, părinte, odată, că ne ciuruiesc țânțarii! o aud pe mama plângându-se în neant, doar – doar preotul ar ajunge mai repede să tămâieze mormântul mătușii-mii.

De pe aleea asfaltată unde dansăm un balet de autoapărare anti pișcături, un fluture zboară prin dreptul meu și aterizează majestuos pe o frunza de nuc. Aproape o acoperă și nu îmi pot lua ochii de la cat de frumos este, cu aripile gălbui și dungi negre, iar cozile imperiale îi sunt pictate în albastru, negru și alb. Mă privește cu ochii portocalii desenați la baza aripilor și stă liniștit să îl pozez din toate direcțiile.

Fluturele asta care va mai trăi o zi, două îmi aduce aminte că este multă viață într-un cimitir, viață sub toate formele, că ea poate fi scurtă, dar că nu se încheie totul la finalul ei, că moartea înseamnă transformare și în final iar viață. Și acest ciclu viață – moarte – viață e peste tot împrejurul nostru dând echilibru acestui univers.

Categorii
Ganduri

De ce sunt importante poveștile?

Mai ales acum, când suntem înconjurați de mesaje care mai de care mai negative și dătătoare de panici și anxietăți. Când ne dorim sa aflăm adevărul și nu o versiune editată a acestuia, indiferent de cine o face sau de intențiile din spatele editării.  Știm deja cu ce este pavat iadul.

Și cu toate acestea, când luăm o întâmplare și ne gândim la cum să o transmitem mai departe celorlalți, familie, prieteni sau necunoscuți, o trecem prin mai multe filtre. Propria noastră perspectivă, la propriu și la figurat, din momentul trăirii live a întâmplării (eram sus, jos, in dreapta sau în stânga, puteam vedea clar sau aveam obstacole in calea vederii), are un impact. Gândurile și emoțiile din acele momente completează și ele tabloul, făcându-l mai ușor de memorat de creierul din dotare.

Fiecare revizitare a amintirii evenimentului o îmbogățește cu ceea ce gândim și simțim la momentul prezent, ducând astfel la o amintire nou creată,  „upgradată” sau modificată de noile informații pe care rețelele de neuroni le trimit in sprijinul marcării evenimentului cat mai tare in memorie. Și tot așa, până când amintirea din prezent devine o versiune personalizată, procesată a înțelegerii noastre asupra întâmplării din trecut.

Pare că nu ar trebui sa ne încredem prea mult in memoria noastră, nu?

Chiar și așa fiind, aceasta abilitate a creierului nostru de a remodela amintirile unui eveniment ne poate fi de mare ajutor, atunci când aflăm informații noi care ne completează înțelegerea inițială asupra întâmplării, când cortexul prefrontal sintetizează și extrage acele concluzii care se transforma in experiență, înțelepciunea care ne ajuta sa luăm decizii mai potrivite.

Ce se întâmplă când vrem sa transmitem mai departe ceea ce am experimentat? Fie că povestim cuiva sau ne scriem pe hârtie mesajul, amintirea intră din nou printr-un filtru (semi)conștient de selecție a informațiilor celor mai relevante așa cum sunt ele stocate în mintea noastră, luând in calcul mesajul, cât și imaginea proprie pe care vrem sa le transmitem celorlalți. Și da, there is bias here, și cu cât ne îndepărtăm mai mult de momentul din timp al întâmplării, cu atât sunt mai mari șansele ca povestea sa nu mai semene cu realitatea istorică. Sau ce am crezut că era la acel moment.

Dar poveștile, așa cum sunt ele, niste amintiri editate, pot oferi o altă perspectivă, poate mai bună, una care poate sa treacă mai ușor peste  părțile dureroase, adăugând puțin umor în situații altfel complicate, precum condimentele bine plasate în felul de mâncare preferat.

Ele ne pemit să observăm personajele de la distanță sau dimpotrivă, identificandu-ne cu ele, să trăim în poveste și apoi stârnindu-ne imaginația, să găsim drumul către noi finaluri sau rezolvări in propria poveste de viață. Ele ne pot inspira să căutăm propriul nostru drum, ca un alchimist care modelează și transformă nu plumbul in aur, ci experientele trecute în înțelepciune si imaginație.

.